Servicii

Consiliere

Echipa Aku Invest, în orice magazin te-ai afla, este gata să-ți ofere, gratuit, cele mai bune recomandări despre mobilierul potrivit nu doar spațiului pe care vrei să-l decorezi, ci și unui anumit spirit.

Suntem pregătiți să satisfacem cele mai exigente gusturi și stiluri. Suntem furnizori de frumos. Iubim să facem asta. O parte din pasiunea noastră ia drumul locuințelor și spațiilor pe care doriți să le amenajați cu mobilier de la Aku Invest.
Proiecția sufletului vostru într-un loc numai al… vostru!

Proiectare

Când aspirațiile cresc odată cu inspirația, totul începe să se vadă mai clar. Departamentul de proiectare Aku Invest creează perspectiva de ansamblu și face un salt în timp pentru a vă arăta finalul: spațiul amenajat. Chiar dacă ți se pare mult până acolo, misiunea echipei noastre este să creeze relevee, planuri și simulări 3D astfel încât soluția să fie cea pe care o aștepți și imaginezi.

Inspirați de tradiția și pasiunea partenerilor noștri din Italia, am construit din Aku Invest un adevărat butic de creație. Orice perete, orice spațiu ocupă nu doar dimensiunea spațială, ci și una spirituală: designerii și arhitecții noștri ”cresc” un proiect sub ochii voștri, transformându-l dintr-o fărâmă de idee într-un univers care te completează și te definește.

Garantie

Cât de lungă e viața unei piese de mobilier? Ce fac materialele din care e compusă mobila cât nu suntem acasă? Cât e mit și cât e realitate? Întrebări amuzante, poate, dar știm că mobila are sufletul ei. Iar corpul care o îmbracă nu e veșnic. Dimpotrivă. Dacă i se întâmplă ceva din cauza unui defect de fabricație în mai puțin de 5 ani*, reparația e acoperită de garanție.

Montaj

Specialiștii Aku Invest sunt instruiți chiar de furnizorii și partenerii noștri din Italia, ceea ce asigură cel mai înalt standard de calificare posibil în România. Aku Invest a ajutat instalarea a zeci și sute de mii de piese de mobilier în toată țara, iar măiestria tehnicienilor noștri e recunoscută pretudindeni.

Montajul este ultimul act din povestea parcursului mobilierului de la cei mai renumiți creatori italieni de mobilă până în spațiul pe care îl amenajezi. De aceea, te asigurăm că, în această experiență, grija va fi 100% a echipei de tâmplari și montatori, pentru ca bucuria finală să fie 100% a ta.

IMG_3303